Compania Antibiotice susține Ziua Națională a Sustenabilității

Astăzi, 27 octombrie, la inițiativa Ambasadei Sustenabilității în România se sărbătorește prima ediție a Zilei Naționale a Sustenabilității, zi promulgată de Președintele României pe 30 mai 2023. Campania derulată de Ambasadă cu această ocazie are un scop de conștientizare a conceptului de sustenabilitate pe înțelesul tuturor și se desfășoară în perioada 27 octombrie – 5 noiembrie.

Antibiotice, în calitate de membru al Ambasadei Sustenabilității în România, susține campania de conștientizare „Sustenabilitatea  este siguranța zilei de mâine. Nu o putem lăsa în voia sorții lansată de Ambasadă în această perioadă.

Pe lângă adeziunea față de acțiunile desfășurate cu această ocazie, Antibiotice desfășoară în această perioadă două proiecte de responsabilitate socială dedicate angajaților săi.

Astfel, de Ziua Națională a Sustenabilității, Antibiotice a demarat o campanie de colectare, la sediul companiei, a medicamentelor expirate sub îndemnul „Fii responsabil, nu trata mediul cu medicamente!”, având drept scop conștientizarea angajaților cu privire la importanța colectării adecvate a medicamentelor expirate.

Deșeurile de medicamente reprezintă o adevărată problemă pentru mediul înconjurător atunci când ajung să fie aruncate la gunoi sau deversate în rețeaua de canalizare punând în pericol sănătatea oamenilor.

Totodată, în zilele de 30 și 31 octombrie, compania va organiza cursuri de prim ajutor. Proiectul intitulat Plus pentru Viață are ca scop promovarea măsurilor de prim ajutor de bază în rândul angajaților Antibiotice, dar și a copiilor acestora, viitorii adulți care au nevoie de educație civică în acest sens.

Antibiotice investește responsabil pentru sănătatea generațiilor viitoare și dezvoltă proiecte și acțiuni care contribuie la trei obiective de dezvoltare durabilă:  sănătate și bunăstare, energie curată și accesibilă și acțiuni pentru schimbările climatice.

Parcursul realizat de Antibiotice până în prezent în domeniul sustenabilității, precum și indicatorii reprezentativi ce reflectă performanțele financiare și non-financiare ai companiei sunt reuniți în Raportul Anual Integrat 2022.


Mai multe detalii găsiți aici: ambasadasustenabilitatii.ro.

Vezi toate noutatile ▸