Angajatii Antibiotice au fost Mos Craciun pentru 34 copii nevoiasi
Astazi 23 decembrie, intr-o atmosfera de sarbatoare, 34 de copii nevoiasi au fost vizitati de spiridusii lui Mos Craciun, chiar la ei acasa, in comuna Scanteia. Fundatia Antibiotice „Stiinta si suflet” a reusit astfel sa aduca bucurie in sufletele copiilor cu posibilitati materiale reduse sau cu probleme de sanatate din aceasta zona rurala pentru care venirea Mosului este cel mai fericit moment al anului.
Cu ajutorul invatatorilor, educatorilor sau de unii singuri, copiii cu varste intre 4 si 11 ani au asezat pe hartie tot ce-si doresc sa primeasca de la Mosul. Scrisorelele lor au ajuns apoi in mainile a mai multor angajati ai companiei Antibiotice care si-au asumat cu entuziasm rolul de „spiridusi” ai Mosului, indeplinind copiilor intocmai dorintele.
Provenind din medii defavorizate, copiii si-au dorit lucruri simple: carti cu povesti, papucei, papusele sau masinute, banane, portocale si dulciuri, insa Mosul s-a straduit sa le ofere mai mult de atat. In cadrul festivitatii de azi, 23 decembrie, desfasurate la Caminul Cultural din localitate copiii i-au imbratisat emotionati pe Spiridusii Mosului, i-au povestit cat de cuminti l-au asteptat si s-au bucurat sa descopere surpizele din cadourile care le-au indeplinit dorintele.
„Este pentru al treilea an consecutiv cand Fundatia Antibiotice „Stiinta si suflet” organizeaza aceasta campanie care ne-a facut sa ne reintoarcem cu mintea si sufletul, in timp, la vremea copilariei. Colegii nostri s-au alaturat cu entuziasm demersului Fundatiei si au reusit astfel sa aduca un dram de bucurie unor copii pentru care Mosul poate nu a venit niciodata pana acum. Multumim colaboratorilor din cadul Directiei generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Iasi”, a declarat Ioana Tode, presedinte Fundatia „Antibiotice-Stiinta si Suflet”.