Antibiotice a participat la CPhI 2016
Antibiotice Iasi, 14 ani de prezenta la cea mai importanta manifestare a industriei farmaceutice mondiale
In perioada 4-6 octombrie, o echipa a companiei Antibiotice Iasi a participat, pentru al 14-lea an consecutiv, la cel mai important targ international de produse si substante farmaceutice, Chemical and Pharmaceutical Ingredients Worldwide (CphI Worldwide) eveniment, care se desfasoara anul acesta la Barcelona.
Oportunitati de dezvoltare pe noi piete pentru Antibiotice Iasi
Prezenta delegatiei companiei Antibiotice la cel mai important targ al industriei farmaceutice mondiale creeaza numeroase oportunitati pentru valorificarea portofoliului de produse pe pietele externe.
“Participarea la CphI Worldwide creeaza valoroase oportunitati prin identificarea de noi parteneriate pentru investitiile pe care le avem în vedere si aici ma refer în principal la investitia în noua capacitate de productie pentru fabricarea medicamentelor topice si supozitoarelor. Aceste produse au generat un interes deosebit pe piete puternic reglementate cum sunt cele din Uniunea Europeana, Canada si Statele Unite ale Americii. Avantajul companiei Antibiotice îl reprezinta traditia si expertiza în fabricarea produselor topice precum si capabilitatile legate de formularea, realizarea studiilor clinice si a documentatiilor de înregistrare, care-i permit sa acceseze aceste piete extrem de reglementate. Consider ca acest lucru ofera premizele ca Antibiotice sa obtina în perspectiva anului 2020, asa cum se stabileste prin planul de afaceri 2016–2020, o cifra de afaceri de peste 400 milioane lei, din care 30% sa fie obtinuta din valorificarea portofoliului de produse pe pietele externe”, a declarat Ioan Nani, Director General, Antibiotice.
200 de întalniri de afaceri
CphI Worldwide este locul de întalnire a celor mai importanti producatori de materii prime din întreaga lume, iar echipa Antibiotice formata din specialisti în domeniile cercetarii-dezvoltarii, import, export, dezvoltarea afacerilor, si-a stabilit peste 200 de întalniri de afaceri.
“Targul CPHI Worldwide reprezinta un prilej de întalnire si consolidare a relatiilor de afaceri atat cu partenerii nostri traditionali din America de Nord, America de Sud, Europa, Asia de S-E, Rusia, CSI, dar si de cunoastere a unor noi potentiali colaboratori. Discutiile purtate vizeaza strategii de vanzare si promovare a produselor noastre, modalitati de dezvoltare a formelor si claselor terapeutice din portofoliul firmei, identificarea de noi surse alternative de materii prime si substante active, precum si negocierea cu furnizorii a unor conditii comerciale cat mai favorabile”, a precizat Mihai Stoian, Director Dezvoltare Afaceri, Antibiotice.
Participarea la o manifestare de traditie care impune tonul noilor tendinte în piata farmaceutica la nivel international, ofera posibilitatea echipei companiei Antibiotice sa-si mentina upgrade-ul în acest domeniu, fiind recunoscut faptul ca industria farmaceutica este cea mai dinamica din economia mondiala.
Conform statisticilor realizate în urma evenimentului CphI Worldwide din 2015 (sursa www.cphi.com-europe):
• 80% dintre expozanti considera targul ca fiind o foarte buna oportunitate pentru noi businessuri;
• 79% dintre expozanti considera evenimentul ca fiind cel mai important evenimentul al anului, pentru industria farmaceutica;
• 86% dintre expozanti decid sa revina an de an la aceasta manifestare.
CPhI Worldwide este cel mai important targ mondial de substante active si industrii conexe. Prima editie a avut loc în anul 1990 sub forma unei conventii internationale în domeniul substantelor active si a reunit 16 expozanti si 250 vizitatori. Targul a reunit în acest an peste 37.000 de participanti si 2500 companii expozante din peste 150 de tari.