Antibiotice – export de 2 milioane de dolari pe piata SUA

Urmarind cu consecventa modernizarea fluxurilor de fabricatie, innoirea portofoliului de produse si extinderea pietelor de export, Antibiotice a inceput inca din anul 2006 dezvoltarea unui proiect destinat pietei Statelor Unite si Canadei, ce consta in exportul de medicamente injectabile.

Dupa 3 ani de munca intensa  pentru obtinerea certificarilor necesare de la organismul regulator in domeniul medicamentului din SUA  – FDA (Food and Drug Administration), Antibiotice asteapta ca in foarte scurt timp sa obtina autorizarea necesara exportului, care va incepe inca din trimestrul IV al acestui an. Finalizand acest proiect, compania va reusi sa patrunda cu medicamente injectabile pe o piata premium cum este cea a Statelor Unite, recunoscuta ca extrem de exigenta in ceea ce priveste calitatea produselor ce pot fi comercializate.

Partenerii nostri de afaceri din SUA au lansat deja primele comenzi in valoare de 2 milioane dolari, ceea ce reprezinta doar o prima parte a unui export planificat de peste 15 milioane dolari/an.

Exportul este o masura anticriza pentru Antibiotice, cu toate ca piata externa se confrunta cu probleme la fel de complicate. In conditiile in care la export facturile se incaseaza la 60-90 de zile, fata de 230 de zile, perioada in care se incaseaza pe piata interna, activitatea de export ajuta la echilibrarea fluxurilor financiare.

Ca atare, dezvoltarea exporturilor reprezinta un obiectiv strategic pe termen mediu si lung, obiectivul companiei pentru urmatorii trei ani fiind realizarea unui ritm de crestere de 10 – 15%. In aceste conditii, pe termen mediu, exportul va detine o pondere de peste 15% din totalul cifrei de afaceri.

Strategia de export a companiei vizeaza consolidarea pietelor pentru produsul Nistatina si dezvoltarea exportului de produse finite, atat ca exporturi directe ale produselor Antibiotice cat si pe baza de contract manufacturing. In acest sens au fost demarate negocieri pentru promovarea formelor finite pentru piata Europei, pietele din zonele Asiei si Africii si va fi stabilita strategia de intrare pe piata Federatiei Ruse.

Anul trecut, ponderea exportului in vanzari a fost 12%, pentru 2009 fiind vizata majorarea acestei ponderi pana la 15%.

Principalul produs de export este Nistatina, substanta activa, Antibiotice fiind al doilea producator mondial al acesteia,cu o cota de piata de 25%.

Din punct de vedere valoric, Nistatina a reprezentat aproximativ 55% din totalul exportului iar produsele finite diferenta de 45%. Principalele piete de desfacere au fost cele din Europa (Germania, Elvetia, Belgia, Franta, Marea Britanie), America de Nord (SUA) si Asia (Vietnam, India, Siria, Irak, China, Iordania).

Dezvoltarea exportului de forme finite a fost posibila atat prin cresterea exporturilor pe pietele traditionale precum si a intensificarii eforturilor de promovare a operatiunilor de fabricatie sub contract pe capacitatile avizate GMP ale companiei. Pe termen mediu, dezvoltarea exportului de forme finite reprezinta obiectivul strategic prioritar.

 

Vezi toate noutatile ▸