Antibiotice Iași în top pentru calitatea comunicării cu investitorii
Compania Antibiotice a obținut pentru al patrulea an consecutiv, nota 10 în cadrul clasamentului VEKTOR care a reunit peste 100 de companii listate la BVB.
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a publicat astazi, 30 ianuarie 2023, rezultatele indicatorul VEKTOR, un clasament realizat în rândul companiilor listate la Bursa de Valori București pentru calitatea comunicării cu investitorii în anul 2022. Compania Antibiotice Iași a obținut pentru al patrulea an consecutiv, nota 10 în cadrul acestui clasament.
“Comunicarea cu piața de capital este una dintre principalele noastre preocupări. Ne-am propus o reală transparență în relațiile cu acționarii, investitorii, autoritățile de reglementare, printr-o comunicare continuă în ambele sensuri. Astfel, în anul 2022 pe lângă susținerea unui dialog permanent cu jucătorii pieței de capital, am realizat pentru prima dată, integrarea informațiilor financiare cu cele care reflectă dezvoltarea sustenabilă, într-un raport anual integrat pe care l-am pus la dispoziția stakeholderilor nostri. Premiul primit din partea ARIR ne bucură și ne obligă totodată a păstra cele mai bune practici de guvernanță corporativă pentru a transmite un mesaj de încredere în potențialul de creștere al companiei Antibiotice”, a declarat Liviu Vatavu, Director executiv Juridic și Guvernanță Corporativă
ARIR, promotorul conceptului relația cu investitorii, care se referă la promovarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și guvernanță corporativă, piloni ai dezvoltării sustenabile a pieței de capital, a inaugurat indicatorul VEKTOR în anul 2019 pentru piața reglementată ce are ca obiectiv principal o creștere generalizată a calității comunicării companiilor listate la bursă în acord cu așteptările investitorilor instituționali. Acest indicator este publicat anual pe website-ul Bursei de Valori București.
“ARIR a publicat pentru al 4-lea an consecutiv rezultatele VEKTOR, indicatorul comunicării companiilor listate la bursă cu investitorii, evaluare care anul acesta a fost realizată pentru mai mult de 100 de companii. Observăm un interes din ce în ce mai mare al pieței de capital față de rezultatele anunțate și felicităm compania Antibiotice pentru obținerea punctajului maxim, punctaj pe care l-a înregistrat și la evaluările anterioare. Merită menționată dedicarea echipelor implicate, care au adoptat cele mai bune practici și instrumente de comunicare cu investitorii”, a declarat Daniela Șerban, președinte ARIR.
Metodologia realizării indicatorului VEKTOR este aliniată celor mai bune practici internaționale în relația cu investitorii și răspunde așteptărilor investitorilor instituționali și individuali mai digitalizați, mai implicați, fiind definită de ARIR după o amplă consultare cu un grup extins de specialiști locali și internaționali (analiști financiari, profesioniști în IR, consultanți și mediul academic).
Compania Antibiotice Iași a fost de asemenea, premiată în ultimii doi ani în cadrul Galei ARIR “Cele mai bune companii în relația cu investitorii“ pentru transparență și comunicarea excelentă în relația cu investitorii.