Proiectul Perform a+ dedicat studentilor farmacisti la final
La inceputul lunii iunie s-a finalizat prima etapa a proiectului „Perform a+” care a avut drept scop atragerea de personal specializat si de noi colaboratori catre domeniul cercetare-dezvoltare. Aceasta prima etapa a proiectului a fost dedicata tinerilor studenti si rezidenti ai Facultatii de Farmacie din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T Popa” Iasi si s-a desfasurat pe parcursul a 10 saptamani de cursuri aplicative.
Toti cei 14 finalisti au prezentat lucrari prin care au demonstrat asimilarea informatiilor practice si teoretice dobandite, aplicativ, pe teme de cercetare stabilite sub directa indrumare a coordonatorilor proiectului. Pentru a-si putea sustine tezele, studentii farmacisti au fost instruiti si s-au documentat referitor la rigorile si elementele esentiale ale fiecarei etape de dezvoltare a unui medicament, de la conceptul de produs nou, pana la obtinerea dosarului pentru Autorizatia de Punere pe Piata.
Prezentarile au starnit dezbateri diverse pornind de la cele referitoare la ingredientele active si excipientii folositi pentru propunerile de produse, tehnologia de fabricatie, pana la cele referitoare la alegerea indicatiilor terapeutice ori a modului de diferentiere in piata a produsului.
La final a fost realizat un clasament al celor mai valoroase lucrari ale proiectului, toti absolventii fiind felicitati pentru felul cum si-au insusit cunostintele si entuziasmul si seriozitatea cu care au sustinut proiectele de final.
In continuare, va prezentam cateva impresii ale ocupantelor locurilor I si II din cadrul proiectului „Perform a+”.
“M-am inscris pentru a vedea ce presupune industria farmaceutica, iar ce am descoperit a fost peste asteptarile mele. Cred ca cel mai valoros lucru cu care am ramas in urma acestui proiect este faptul ca am putut vedea aparatura utilizata pentru diverse procese tehnologice pe care in facultate le-am invatat doar teoretic.” – Anca Zafton, ocupanta locului I, anul V Farmacie, 24 ani.
“Mereu mi-am dorit sa stiu ce inseamna cu adevarat industria farmaceutica. Compania Antibiotice mi se parea un vis, ma tot gandeam cum sa fac sa ajung aici, iar aceasta oportunitate a aparut exact cand trebuia. Am fost foarte incatata sa aud ca ne vom axa pe ”Cercetare si Dezvoltare, deoarece mi se pare fascinant sa fii unul din oamenii din spatele cutiilor de medicamente din farmacii, medicamente care nu de putine ori, salveaza vieti”. – Raluca Taras, ocupanta locului al II-lea, anul V Farmacie, 23 ani.
“Aici am vazut ca se poate face performanta si in tara ta. Tot ce am invatat si am aflat de-a lungul acestor 10 saptamani este foarte util pentru viitor si este un plus in experienta atat de mult ceruta astazi cand vine vorba de o angajare.” – Ioana Roxana Tabacaru, ocupanta a locului al II-lea, anul V Farmacie, 23 ani.
Proiectul „Perform a+” va continua in luna septembrie cu etapele pentru studentii biologi si chimisti.