Fonduri europene în valoare de 100 milioane de euro anunțate de Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în cadrul vizitei la Antibiotice

Pe 6 iunie, Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, ne-a vizitat compania, prilej pentru a vedea stadiul investițiilor realizate în Antibiotice cu fonduri nerambursabile, dar și pentru a ne anunța că vom beneficia de investiții europene în valoare de 100 milioane de euro pentru producția de medicamente critice.

Ministrul a afirmat în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul companiei noastre că există discuții avansate în acest sens la Comisia Europeană, investiția urmând să fie singura din România și din regiune pe zona medicamentelor critice.

„Vom veni curând cu o investiție de 100 milioane de euro, acordată din fonduri europene, pentru producerea de medicamente critice. Investiția va fi pe trei componente: una de cercetare, una de producție și una pe componenta de resursă umană pentru că trebuie să ne gândim și la forța de muncă specializată, în viitor. Investiția este deja negociată cu Comisia Europeană, suntem în ultimele etape și, din acest motiv, am dorit să mă întâlnesc cu echipa managerială din Antibiotice. Am întâlnit aici oameni extrem de serioși, capabili, buni administratori, un exemplu de management pentru alte instituții de stat”, a declarat ministrul Adrian Câciu.

În continuarea declarației sale, ministrul a explicat că, dat fiind CV-ul companiei noastre și capacitatea demonstrată de a implementa un astfel de proiect important pentru sănătatea publică la nivel european, „în  cadrul negocierii cu Comisia Europeană se va avea în vedere acest proiect predefinit să vină direct cu finanțare către Antibiotice Iași. Compania Antibiotice va asigura, în primul rând, consumul intern, iar surplusul va merge către export. Este important acest lucru pentru că ne lovim de situații în care există criză în farmacii pe o anume substanță”.

În 2023, Antibiotice a inițiat planul de afaceri “The Future Together” cu ținte până în 2030, destinat susținerii dezvoltării companiei, dar și contribuției la strategia Uniunii Europene de creștere a autonomiei în domeniul farmaceutic, plan pentru care compania beneficiază de consultanță din partea experților Băncii Europene de Investiții. În urma analizelor și studiilor realizate, Antibiotice a fundamentat și depus proiecte strategice pentru a contribui la inițiativa Strategic Technologies for Europe Platform a Uniunii Europene. Proiectele includ înființarea Inova a+ Research Center, care va promova:

  • inovația și accesul la medicamente accesibile prin dezvoltarea de medicamente esențiale și integrarea de biotehnologii sustenabile
  • dezvoltarea liniilor de fabricație pentru medicamente critice
  • dezvoltarea resursei umane

„Am primit o veste minunată de la domnul ministru referitoare la faptul că suntem aproape de aprobarea unei investiții de 100 milioane de euro. Medicamentul critic este acel medicament a cărui lipsă din farmacii, dat fiind că nu există alternative terapeutice, pune în dificultate actul de însănătoşire a pacienților. Noi avem în portofoliu 25 de asemenea produse, prioritar fiind ca în perspectivă, numărul acestora să crească la 45, astfel încât să asigurăm necesarul pieței interne și cel de la nivel european”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

Prin implementarea proiectului de investiții se va asigura atât continuitatea activității celor 1.400 de specialiști de pe platformă, cât și dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare capabile să absoarbă încă 100 de specialiști în cercetare, dar și în alte domenii de activitate.

„Centrul de cercetare va asigura 200 locuri de muncă pentru specialiști cu înaltă calificare. Noi avem deja oameni care lucrează în actuala infrastructură din cercetare și pe care îi formăm, dar vom crea și alte oportunități de angajare. Avem astăzi 1.400 locuri de muncă pe care le vom păstra, reorientând specialiștii în contextul schimbărilor de pe platformă, datorate recalibrării proceselor și digitalizării. Investim peste 10 milioane de euro în acest proces de digitalizare. Asta presupune eficiență și reorientarea structurilor profesionale, dar vom menține 1.400 locuri de muncă. În timp, vom crește venitul mediu pe salariat de la 1.150 euro, cât este în prezent, la 2.500 euro. Altfel, riscăm să devenim o piaţă de forță de muncă specializată pentru companii din Europa”, a mai spus Ioan Nani.

Vezi toate noutatile ▸