„Livada de la școală” a prins rădăcini în trei școli din comuna Miroslava
Sâmbătă, 1 aprilie 2017 peste 70 de voluntari ai companiei Antibiotice au dăruit o sursă de sănătate elevilor din mediu rural, în cadrul proiectului „Livada de la scoală”, plantând 300 de pomi fructiferi la școlile din localitățile Vorovești, Proselnici și la Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” din Miroslava.
În cadrul acestui proiect angajații companiei Antibiotice și-au propus să planteze în doua etape, 400 de pomi fructiferi la școlile din localitățile limitrofe: Miroslava, Proselnici, Vorovești și Valea Lupului, (meri, pruni, vișini, cireși).
„Livada de la școală” este un proiect prin care angajații Antibiotice se implică voluntar și încearcă să insufle tinerei generații respectul față de protejarea mediului înconjurător, menținerea unui stil de viață sănătos dar și cultivarea spiritului civic în comunitate. Noi credem în “Puterea faptei care stă în puterea noastră” ce reprezintă sloganul proiectelor noastre de responsabilitate socială și astfel, ne implicăm pentru ca acest proiect să aibă continuitate, să fe un exemplu pentru comunitate, a declarat Mihaela Melinte, Consilier Comunicare Antibiotice.
Prima etapă de plantare a fost derulată în parteneriat cu Primăria comunei Miroslava care a pus la dispoziție terenurile din curtea școlilor și a sprijinit amenajarea acestora.
Voluntarii Antibiotice împreună cu elevii din cele trei școli au fost consiliați în cadrul acțiunii, de către reprezentanții Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Iași în vederea respectării standardelor de plantare corectă a pomilor fructiferi.
A doua etapă de plantare în cadrul proiectului „Livada de la școală” se va desfășura în parteneriat cu Primăria comunei Valea Lupului urmând să fie plantată a patra livadă, la Școala Gimnazială din localitate.