Managerii marilor companii se implică în campania de vaccinare
Zilnic, sute de ieșeni și angajați Antibiotice Iași se vor vaccina în cadrul Centrului de vaccinare a+
Începând de astăzi, 18 ianuarie, Antibiotice Iași pune la dispoziția angajaților și a membrilor comunităților învecinate companiei, în mod voluntar, propriul Centru de Studii Clinice ca centru de vaccinare anti Covid-19, cu o capacitate de vaccinare de peste 120 de persoane zilnic.
Centrul de Studii Clinice funcționează de 15 ani pe platforma de fabricație a companiei Antibiotice, fiind autorizat din punct de vedere sanitar de către DSP Iași, este ultramodern, are o capacitate de 32 de paturi dispuse în 4 saloane, cabinet medical, recepție, grupuri sanitare și personal medical/auxiliar – medici și asistente medicale pentru două fluxuri de acces diferite dedicate persoanelor ce urmează a fi vaccinate. Centrul asigură condiții optime de păstrare a serurilor pentru imunizare, având agregate frigorifice calificate care permit stocarea vaccinului în condiții optime.
“Antibiotice a organizat în mod exemplar Centrul propriu de vaccinare din cadrul companiei. Am constatat că sunt asigurate și respectate toate măsurile de siguranță care se impun pentru ca vaccinarea pacienților să se desfășoare în cele mai bune condiții, a declarat dr. Manuela Trifan inspector sanitar DSP Iași.
Până în momentul de față 750 de angajați ai companiei au ales să se vaccineze înscriindu-se pe platforma de vaccinare, demonstrând astfel că Antibiotice este implicată total în lupta pentru oprirea pandemiei și pentru revenirea la normalitate.
„Ne-am implicat permanent și am susținut demersurile autotităților în această pandemie, iar de astăzi, oferim angajaților noștri, precum și ieșenilor, posibilitatea vaccinării anti covid 19 în condiții de siguranță. Poate sunt oameni nehotărâți, care au anumite frici si nu pot fi obligați să facă vaccinul. Dar prin exemplul personal al celor care zi de zi se vaccinează, până la urmă sunt convins că și ei vor dori să facă vaccinul Astăzi m-am vaccinat și eu pentru că este important să rămânem sănătoși și am încredere că prin vaccinare acest lucru se va întâmpla și ne vom întoarce cât mai curând la normalitate!” a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.
În cadrul campaniei de vaccinare activitatea va fi susținută de personal medical calificat (medici și asistenți medicali), angajați ai companiei, care vor asigura resursa umană necesară în procesul de vaccinare. Programul Centrului va fi zilnic, de luni până duminică, între orele 08:00-20:00.
Centrul de Studii Clinice este autorizat de către Agentia Națională a Medicamentului (ANMDMR) pentru desfășurarea studiilor de bioechivalență și de fază I atât pentru produsele Antibiotice aflate în cercetare, cât şi pentru colaboratori externi.