Majorare cu 4% a veniturilor din vânzări și cu 37% a profitului net in primele 9 luni 2017

Rezultatele Antibiotice în primele 9 luni ale anului 2017 arată o valoare a veniturilor din vânzări de 234,2 mil. lei, în creştere cu 4% față de valoarea estimată în Bugetul de venituri și cheltuieli și cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, când a înregistrat o valoare de 227.3 mil. lei.

Totodată, profitul net a înregistrat valoarea de 20,24 mil. lei, în creştere cu 37% comparativ cu valoarea bugetată și cu 14% față de primele 9 luni ale anului 2016.

În perioada analizată valoarea taxei clawback a crescut cu 32% față de primele 9 luni ale anului 2016, diminuând profitul.

Politica de gestionare a costurilor companiei a determinat ca an de an Antibiotice să-şi mențină gradul de îndatorare în limitele trendului istoric al societății din ultimii ani, astfel că în primele 9 luni ale anului 2017 acesta a fost de 27,65%.

“Principalii indicatori de performanță din primele 9 luni ale acestui an evidențiază echilibrul financiar și preocuparea continuă pentru eficiența afacerii. Aceste rezultate obţinute sau datorat atât politicii de a ne extinde portofoliul, dar şi orientării spre consolidarea businessului pe piețele externe unde gradul de rentabilitate este în creştere, valoarea exportului ajungând să reprezinte 31% din venituri, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași.

Performanțe pe piața internă

  • Antibiotice își menține statutul de lider pe segmentul vânzărilor de generice către spitale

Pe piaţa internă, compania Antibiotice continuă să fie pe primul loc pe piaţa medicementelor generice vândute în spitalele din România, cu o cotă de piaţă de 17,6%, fiind cel mai important furnizor pentru produsele din clasa antiinfecţioase.

  • Antibiotice își menține statutul de lider cantitativ pe formele farmaceutice unguente, supozitoare și pulberi sterile injectabile

 Compania Antibiotice își menține statutul de lider din punct de vedere al unităților valorificate pe segmentul unguente cu o cotă de piață de 26,7%, supozitoare cu o cotă de piață de 40,2% și pulberi sterile injectabile cu o cotă de piață de 74,5%.

  • Vânzările din farmacii și spitale în creștere cu 6,8%

Vânzările din farmacii și spitale (sell out) au generat o creștere valorică de 6,8%, ajungând la 236 mil. lei. Segmentul farmacii Retail, cu o pondere de 75% din valoarea totală, înregistrează o creștere cu 7.2% ajungând la valoarea de 177,2 milioane lei. Segmentul Hospital, cu o pondere de 25% din valoarea totală, a ajuns la 58,8 mil. lei în creștere de 5,4% comparativ cu primele 9 luni din 2016.

Astfel, Antibiotice își menține locul 4 în rândul producătorilor de medicamente generice cu prescripție medicală și medicamente fără prescripție medicală (OTC), cu o cotă de piață de 5,4%.

 Creștere cu 35% a portofoliului de medicamente fără prescripție medicală (OTC)

Antibiotice a dezvoltat în ultimii ani un portofoliu de medicamente fără prescripție medicală (OTC) care în perioada ianuarie-septembrie 2017 a înregistrat o creștere de 35%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, superior ritmului înregistrat de piața totală de profil (+20%).

Portofoliul de OTC-ri a companiei situează Antibiotice pe locul 14 din 213 companii care activează pe piața medicamentelor OTC din România, ajungând să dețină o pondere de 20% din cifra de afaceri a companiei (9 luni 2017).

Totodată, gama de suplimente alimentare s-a dezvoltat continuu în ultimii ani,  produsele ajungând pe locuri fruntașe în vânzări pe piața internă:

-Soriso®, supliment alimentar din categoria produselor antistres, ocupă primul loc în consumul din România la această categorie, cu o cotă de piață de 37,7%, în al doilea an de vânzare;

-Equilibra®, combinație optimă de magneziu și vitamina B6, ocupă locul trei în preferințele românilor, dintr-o varietate de 38 produse din aceeași categorie (13% cotă de piață);

-Fluxiv®, un alt supliment alimentar cu rol în menținerea sănătății circulației vasculare, ocupă locul al treilea în consum pe piața internă(6,7% cotă de piață), dintr-un număr de 26 de produse concurente, fiind lansat în anul 2016;

-Silithor®, supliment alimentar hepatoprotector, ocupă locul șapte în consum dintr-un numar de 55 de produse existente pe piață, cu o cotă de piață de 4,8%.

 

Performanțe pe piața externă

  • Exporturile Antibiotice – 26% creștere în primele 9 luni 2017 – Veniturile din vânzările obținute pe pieţele externe în primele 9 luni ale anului 2017 au crescut cu 26% față de aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la valoarea de 91,7 mil. lei. Principalele destinații ale produselor Antibiotice au fost Asia, America de Nord și Europa, vânzările în aceste zone reprezentând aproximativ 80% din totalul vânzărilor realizate.
  • Vânzări cu 45% mai mari pe piața Statelor Unite ale Americii – Pe piața S.U.A., o piață puternic reglementată, creșterea realizată în primele 9 luni ale anului 2017 a fost de 45% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, fiind generată atât de vanzări mai mari de produse finite injectabile cât și de substanța activă Nistatină. În acest an, Antibiotice a primit inspecția US FDA pentru fluxurile de fabricație a produselor injectabile preparate aseptic și a Nistatinei. În urma inspecției a fost primit de la US FDA raportul final prin care s-a cerificat faptul că fluxurile de fabricație respective sunt compliante cu cerințele impuse de FDA. Acest lucru permite comercializarea în continuare a acestor produse pe piața SUA.
  • Creștere cu 70% a vânzărilor în Rusia &CSI – Exporturile din zona Rusia & C.S.I. au crescut cu 70% în special datorită creșterilor înregistrate pentru exporturile de produse cardiovasculare, antiinfecțioase injectabile și supozitoare. Piața Ucrainei este o piață pentru care a fost analizată oportunitatea deschiderii unei reprezentanțe având în vedere potențialul ridicat al acestei piețe și obiceiurile de consum apropiate de portofoliul companiei Antibiotice. Pe piața Ucrainei, Antibiotice a înregistrat două noi produse în primele 9 luni 2017.
  • Exporturi cu 16% mai mari în Vietnam – În Asia de Sud-Est, exporturile realizate în primele 9 luni ale anului sunt cu 16% mai mari decât perioada de referință din anul 2016. Creșterea se datorează vânzărilor mai mari de produse finite în Vietnam, în special a celor din clasa Antiinfecțioase, clasă pentru care Antibiotice a obținut în anul 2017 autorizații de punere pe piață pentru două noi produse pe lângă cele 12 produse deja înregistrate. Până la sfârșitul anului 2020, Antibiotice își propune să înregistreze înca 20 de produse pe această piață.

Vânzări mai mari în Vietnam au fost posibile și prin aportul Reprezentanței Antibiotice în această țară, care  a deschis noi oportunități de dezvoltare. În perspectiva anilor următori, Antibiotice vizează înregistrarea și valorificarea portofoliului din Vietnam și pe alte piețe din zona Asiei de Sud Est precum Filipine, Hong Kong, Taiwan, unde compania are negocieri în derulare cu parteneri din aceste tări.

Persoanele interesate de informaţii suplimentare pot consulta Raportul Administratorilor ianuarie-septembrie 2017, pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti (iris.bvb.ro), la Autoritatea de Supraveghere Financiară  (www.asfromania.ro) sau pe pagina web a companiei Antibiotice SA (www.antibiotice.ro), secţiunea Investitori – Informații acționari- Informații financiare/2017, 9 luni.

 

Vezi toate noutatile ▸