„Medicamente care au făcut istorie”- Webinar Antibiotice 65 ani
Joi, 22 octombrie a avut lor primul webinar aniversar Antibiotice 65 ani, cu tema: Medicamente care au făcut istorie.
Aceasta este prima dintr-o serie de întâniri care se vor desfășura până în decembrie, lună în care compania Antibiotice aniversează șase decenii si jumătate de existență.
La întâlnirea cu profesioniștii din domeniul sănătății au fost prezente, alături de dl. Ioan NANI, director general Antibiotice, două personalități ale lumii medicale din țara noastră: doamna prof. univ. dr. Daciana Brănișteanu, doctor în științe medicale în cadrul Facultații de Medicină, U.M.F. “Grigore T. Popa”, Iași și domnul prof. dr. Adrian Streinu Cercel, Managerul Institutului Matei Balș din București.
„Am transformat compania, cu o istorie de 65 de ani, în cel mai important producător român de medicamente generice, cu un portofoliu de peste 150 de medicamente, lider mondial la producţia de substanţă activă Nistatină și lider în producția de flacoane cu pulberi sterile pentru soluții injectabile și a produselor topice”, a pus dl Ioan Nani.
“Internaţionalizarea afacerii a făcut parte, în ultimii ani, din strategia noastră de business, astfel că Antibiotice dezvoltă astăzi parteneriate pe termen lung cu companii din peste 70 de țări ale lumii, având reprezentanțe în Vietnam, Republica Moldova, Ucraina și Serbia”, a spus dl. Ioan NANI.
În intervenția sa, doamna prof. dr. Daciana Branisteanu, preşedinte al Asociaţiei Dermatologilor din Moldova, a adus în atenția comunităţii medicale lucrarea cu titlul: Dermatocorticoizii – standardul de aur în dermatologie.
Au fost prezentate repere ale parteneriatului Antibiotice – dermatologi, parteneriat susţinut de portofoliul vast atât din punctul de vedere al formelor farmaceutice cât şi în ceea ce priveşte reprezentanţii tuturor celor patru clase de dermatocorticoizi fabricaţi pe platforma de la Iaşi. S-a remarcat importanţa aderenţei la tratament a pacienţilor, cu accent pe beneficiile combinaţiilor medicamentoase precum Nidoflor® – un brand care a scris şi scrie istorie. Aceste aspecte capătă noi valenţe în contexul în care telemedicina ia amploare din ce în ce mai mare.
Recunoscut ca unul dintre cei mai cunoscuți medici infecționiști din România, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, conduce de peste 18 ani Institutul Național de Boli infecţioase ”Matei Balş” din Bucureşti. Domnia sa a susţinut prezentarea De la Penicilină la Moldamin, evidenţiind importanţa tratamentului corect al infecţiei cu streptococ beta-hemolitic de grup A, precum şi a profilaxiei complicaţiilor post streptocice. De asemenea, a atras atenţia asupra lipsei unor programe de sănătate care să ducă la scăderea incidenţei şi la o monitorizare mai atentă atât a pacienţilor cu infecţii streptococice faringiene, cât şi a celor cu sifilis.
Participanţii au adresat domnului director general atât întrebări despre planurile de viitor ale companiei Antibiotice cât şi felicitări pentru eforturile depuse în a susţine sistemul de sănătate din România de la începutul pandemiei.