Ziua porților deschise la Antibiotice

Luni, 29 mai 2017, 60 de elevi de la Școala Gimnazială Valea Lupului, au fost invitați la compania Antibiotice pentru a marca Ziua Mondială a Mediului.
Evenimentul a avut ca scop transmiterea responsabilității față de mediu tinerei generații, insuflând elevilor grija asupra protejării și conservării
mediului înconjurător pentru o dezvoltare durabilă.

  

În cadrul acțiunii, copiilor li s-a prezentat de către specialiștii companiei, modul în care Antibiotice protejează mediul înconjurător, vizitând stația de
epurare a apelor uzate și incineratorul de deșeuri industriale. Totodată, copiii au vizionat un film de prezentare în care au putut vedea investițiile,
acțiunile și preocuparea continuă a companiei în vederea reducerii impactului asupra mediului înconjurator.

    

„Antibiotice își propune un parteneriat durabil între companie, mediu și comunitate. Prin astfel de acțiuni, dorim să transmitem comunității
responsabilitatea față de mediul înconjurator, prin puterea exempului.
Folosim resursele responsabil, respectăm cele mai înalte standarde de
calitate pentru fabricarea medicamentelor și pentru protejarea mediului înconjurător”,
a declarat Mihaela Melinte, Consilier Comunicare

 

La finalul vizitei, în rândul elevilor Școlii Gimnaziale Valea Lupului participanți la eveniment a fost lansat un concurs de creație intitulat
Fii Pro Natură! Pune suflet!” având ca temă protejarea mediului. Elevii au fost invitați să-și pună în valoare creativitatea, realizând în baza
regulamentului concursului o creație artistică din materiale reciclabile.

    

Lucrările elevilor câștigători vor participa la o licitație caritabilă organizată în rândul angajaților companiei în vederea susținerii proiectului
„Acasă, în comunitate – after school la Școala Valea Lupului”
pentru 52 de elevi proveniți din familii defavorizate aflați în dificultate și risc
de abandon școlar.

Compania Antibiotice își desfășoară activitatea pe baza Autorizației Integrate de Mediu, care în mod periodic este reactualizată și revizuită. Totodată, managementul companiei
a decis implementarea unui sistem suplimentar de îmbunătăţire continuă a activității în acest domeniu, Sistemul de Management al Mediului certificat EN ISO 14001:2004, parte
a Sistemului de Management Integrat. Activitățile companiei, Antibiotice reprezintă astfel, consecința unui comportament responsabil față de respectarea cerințelor de mediu,
conforme cu legislaţia în vigoare

Vezi toate noutatile ▸